După Toni Conceicao și Ovidiu Sabău, a venit rândul lui Ștefan Stoica să negocieze cu Universitatea Craiova.
Fane Stoica a fost sâmbătă la biroul patronului și a purtat o discuție cu acesta despre posibilitatea de a prelua Universitatea. Stoica are susținere puternică din partea oamenilor de fotbal apropiați lui Mititelu, cel mai important fiind președintele de onoare Corneliu Stroe. Tehnicianul are și o bilă neagră: cumnatul acestuia, Ștefan Crișan, care, după ce a fost demis din funcția de antrenor cu portarii, a reclamat Craiova la comisii pentru neplata drepturilor salariale. Clubul a câștigat la instanțele din țară, iar acum procesul s-a mutat la TAS. Studiază și CV-uri ale unor străini
În afară de numele din fotbalul autohton pe care le are pe listă, Sabău și Stoica, Mititelu studiază în continuare și variantele din străinătate, patronul Craiovei fiind tentat să continue cu formula care l-a dus aproape de retrogradare în această vară. Mititelu ar prefera un străin din motive greu de înțeles pentru cei care nu-l cunosc. În primul rând, se teme de legăturile pe care românii le au cu diverși impresari și oameni din fotbal care i-ar putea strica atmosfera din lot. În al doilea rând, Mititelu este convins că un tehnician occidental, cu nume, i-ar disciplina și i-ar face mult mai ascultători pe jucători.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER